=== PAGINA 1 === Cod ECLI ECLI:RO:CAORA:2025:008.000105 R O M Â N I A Curtea de Apel Oradea - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal - Nr. operator de date cu caracter personal: 3159 Dosar nr. 2213/83/CA/2024 - R D E C I Z I A NR. 105/CA/2025 – R Ședința publică din 5 martie 2025 Completul de judecată constituit din: Președinte: [anonimizat] Judecător: [anonimizat] Judecător: [anonimizat] Grefier: [anonimizat] Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenții-pârâți Consiliul Local al Comunei Feleacu și Comuna Feleacu prin Primar, cu sediul în Feleacu, str. Principală, nr. 131, jud. Cluj în contradictoriu cu intimata- reclamantă Fundația Freies Europa Weltanschauung, cu sediul în Satu Mare, [anonimizat] [anonimizat] jud. Satu Mare, împotriva Sentinței nr. 414/CA din 20.11.2024 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect: comunicare informații de interes public (Legea nr. 544/2001). La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurenților-pârâți – consilier juridic [anonimizat] lipsă fiind intimata-reclamantă. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și faptul că intimata a formulat întâmpinare în cauză, după care: Reprezentanta recurenților depune la dosar practică judiciară. Instanța constată că, prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, împrejurare în raport de care acordă părții prezente cuvântul asupra acestei excepții. Reprezentanta recurenților solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției nulității prezentei căi de atac, arătând că a indicat în cuprinsul memoriului de recurs textele de lege încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond. Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției nulității recursului. CURTEA DE APEL DELIBERÂND: Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 414/CA din 20.11.2024 Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Fundația Freies Europa Weltanschauung în contradictoriu cu pârâta UATC Feleac și, în consecință, a obligat pârâta să-i comunice reclamantei informațiile de interes public solicitate la punctul 1 și 3 din cererea înregistrată sub nr.16399/28.08.2024. Fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: 1 [anonimizat] [anonimizat] [anonimizat] [anonimizat] [Semnături/ștampile și zonele suprapuse: anonimizate.] === PAGINA 2 === Prin cererea înregistrată la data de 28.08.2024, reclamanta a înaintat pârâtei o cerere în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, solicitând furnizarea mai multor informații publice referitoare la activitatea instituției publice. Prin Adresa nr.17052/06.09.2024, pârâta a comunicat reclamantei împrejurarea că va formula un răspuns în maxim 30 de zile având în vedere că este vorba de un volum mare de acte, iar la data de 27.09.2024 , prin Adresa nr.16399, reclamantei i s-a comunicat un răspuns parțial, în privința copiei integrale a extraselor de cont privind plățile din fonduri publice realizate de Primăria Feleacu în perioada 2016-2024 menționându-se că este nevoie de mai mult timp, tot astfel și pentru comunicarea cuantumului amenzilor necolectate la bugetul local pentru perioada 01.01.2016- 01.07.2024 și întocmirea listei cu persoanele juridice cu care UA TC Feleacu a încheiat contracte de achiziție publică în perioada 2016-2024. Potrivit art.6 Legea nr.544/2001, orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public. Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal. De asemenea, conform art.7 din același act normativ, (1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. În speță, instanța a constatat că pârâta a înștiințat reclamanta în termen de 10 zile că va avea nevoie de timp pentru a-i comunica informațiile solicitate, respectând prevederile legale și de asemenea, a comunicat acesteia o serie de informații, în termen de 30 de zile. Având în vedere că nu au fost comunicate toate informațiile solicitate, instanța a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta la comunicarea informațiilor solicitate la punctele 1 și 3 din cerere, respectiv copia integrală a extraselor de cont privind plățile din fonduri publice realizate de Primăria Feleacu în perioada 2016-2024 și cuantumul amenzilor necolectate la bugetul local pentru perioada 01.01.2016-01.07.2024 . Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, au declarat recurs recurenții-pârâți Consiliul Local al Comunei Feleacu și Comuna Feleacu prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii mai sus menționate și, în urma rejudecării, respingerea acțiunii. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au arătat că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale privind liberul acces la informațiile de interes public potrivit Legii nr. 544/2001 și Legea nr. 554/2004. Prin cererea înregistrată în dosar 2213/83/2024, reclamanta Fundația Freies Europa Weltanschauung a solicitat să se constate încălcarea obligațiilor legale privind accesul la informațiile ele interes public prin necomunicarea în termenul legal a informațiilor solicitate, obligarea pârâtei la comunicarea informațiilor de interes public solicitate prin punctele 1 și 3 din cererea nr. 16399/28.08.2024, în conformitate cu Legea nr. 544/2001, precum și suportarea de către pârâtă a cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 28.08.2024 a înaintat pârâtei o cerere în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes 2 === PAGINA 3 === public, (Anexa nr. 1), solicitând furnizarea următoarelor informații publice referitoare la activitatea instituției publice: 1. Copia integrală a extraselor de cont privind plățile din fonduri publice realizate de instituție pentru perioada 01.01.2016-01.07.2024. Solicită copia extraselor de cont aferente conturilor instituției Primăriei comunei Feleacu deschise la Trezoreria Statului sau la orice instituție privată de credit. 2. Dacă dispune de dosarele de achiziție publică, pentru fiecare achiziție realizată din fonduri publice în perioada 01.01.2016-01.07.2024 și care este modalitatea concretă în care acestea pot fi consultate raportat la dispozițiile art. 217 alin. 4-5 din Legea nr. 98/2016. 3. Care este cuantumul amenzilor necolectate la bugetul instituției pentru perioada 01.01.2016-01.07.2024. 4. Există un spațiu pentru consultarea informațiilor publice în cadrul instituției conform obligației prevăzute la art. 5 alin. 4 lit. b din Legea nr. 544/2001 și programul de funcționare al acestui punct de documentare și funcționarul responsabil. 5. Structura organizatorică, atribuțiile compartimentelor, programul de funcționare și programul de audiențe al autorității/ instituției publice. 6. Numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității/ instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice. 7. Lista persoanelor juridice cu care UATC Feleacu a încheiat contracte de achiziție publică în perioada 01.01.2016-01.07.2024, precizând și sumele achitate fiecărui furnizor/ prestator. 8. Lista persoanelor fizice și juridice către care a realizat sponsorizări din fonduri publice în perioada 01.01.2016-01.07.2024. Au invocat aplicarea eronată a dispozițiilor legale privind obligativitatea formulării plângerii prealabile potrivit Legii nr 544/2001. În ceea ce privește dispozițiile legale incidente, a menționat că, potrivit art. 2 din Legea nr. 544/2001: „În sensul prezentei legi: a) prin autoritate sau instituție publică se înțelege orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorități publice centrale sau locale și la care statul roman sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acționar unic ori majoritar, precum și orice operator sau operator regional, astfel cum aceștia sunt definiți în Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federațiile sportive și organizațiile neguvernamentale de utilitate publica, care beneficiază de finanțare din bani publici; b). prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori deforma sau de modul de exprimare a informației; c). prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă." Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 544/2001: „(1) Orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public. (2) Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal." Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 544/2001: „(1) Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în 3 === PAGINA 4 === termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. (3) Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică în termen de 5 zile de la primirea petițiilor. (4) Solicitarea și obținerea informațiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condițiile tehnice necesare, și în format electronic". Potrivit art. 22 alin. 1 și 2 din Legea nr. 544/2001: „(5) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei raza teritorială domiciliază sau în a cărei raza teritoriala se afla sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7. (2) Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publica să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale și/sau patrimoniale. (3) Hotărârea tribunalului este supusa recursului. (4) Decizia Curții de apel este definitivă și irevocabilă. (5) Atât plângerea, cât și recursul se judecă în instanță, în procedură de urgență, și sunt scutite de taxa de timbru." Având în vedere prevederile legale incidente, în termenul legal de 10 zile a comunicat reclamantei următoarele (Anexa nr. 2): „Având în vedere cererea de comunicare informațiilor de interes public înregistrat cu nr. 16399 din data de 28.08.2024, analizând faptul că este vorba de un volum mare de acte, solicitarea dvs. având caracter complex, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 544/2001 vom formula un răspuns la cererea dvs. în termen de maxim 30 de zile." Ulterior, respectând prevederile art. 7 din Legea nr. 544/2001, reclamanta a primit următorul răspuns (Anexa nr. 3): „Referitor la cererea de comunicare a informațiilor de interes public, înregistrată cu nr. 16399 din data de 28.08.2024, vă comunicăm următoarele: 1. Copia integrală a extraselor de cont privind plățile din fonduri publice realizate de Primăria Feleacu în perioada 2016-2024 necesită mai mult timp. Vom reveni în cel mai scurt timp posibil. 2. Dispunem de dosare de achiziții publice pentru fiecare achiziție realizată în perioada 2016-2024. 3. S-a emis o notă internă către compartimentele primăriei pentru a furniza informațiile necesare. Acestea necesită mai mult timp pentru a fi pregătite, iar revenirea noastră va avea loc în cel mai scurt timp posibil. 4. Sala de ședințe poate fi utilizată ca spațiu pentru consultarea informațiilor publice. Deoarece este folosită și pentru alte scopuri, accesul se va face pe bază de programare. 5. Atașat vă trimitem organigrama și regulamentul de organizare și funcționare (ROF) al Primăriei Feleacu. 6. Conducerea instituției: [anonimizat]- primar [anonimizat]- viceprimar - [anonimizat]- administrator public - [anonimizat]- secretar Responsabil difuzarea informațiilor publice: [anonimizat] 4 === PAGINA 5 === 7. Întocmirea listei cu persoanele juridice cu care UATC Feleacu a încheiat contracte de achiziție publică în perioada 2016-2024 necesită mai mult timp. Vom reveni în cel mai scurt timp posibil. 8. Nu s-au efectuat sponsorizări din fonduri publice în perioada 2016-2024." Apreciază, așadar, că și-au îndeplinit o bună parte dintre obligațiile față de reclamanta Fundația Freies Europa Weltanschauung, prevalându-se, totodată, de buna- credință care trebuie să guverneze toate raporturile juridice. Răspunsul la solicitare poate demonstra că o bună parte dintre angajamentele asumate de recurentă au fost îndeplinite în termenul stabilit. Nefurnizarea tuturor informațiilor au fost rezultatul lipsei de personal, și nu dintr-o dorință de a nu respecta obligațiile asumate. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Codul civil: „Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele." Dispozițiile art. 15 din Codul civil prevăd că: „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe." În acest context, consideră că au respectat acest principiu prin transparența, diligența și comunicarea continuă cu reclamanta, fiind mereu deschisă și dispusă să îndeplinească obligațiile, într-o manieră care să nu aducă atingere încrederii reciproce. De asemenea, în raport cu buna-credință, au întreprins toate măsurile necesare pentru a preveni orice posibilă prejudiciere a reclamantei și au acționat întotdeauna în scopul de a asigura o executare corectă și eficientă. Având în vedere volumul considerabil de documente solicitate și faptul că instituția nu dispune de suficiente resurse umane pentru a efectua copierea tuturor extraselor de cont pe o perioadă de aproape 10 ani, a întâmpinat o imposibilitate obiectivă de a furniza toate informațiile solicitate. Perioada extinsă, complexitatea și volumul mare de documente care necesită cercetare în arhiva instituției, precum și activitățile necesare de identificare, extragere, copiere, anonimizare și pregătire pentru transferul electronic al informațiilor, care trebuie realizate de personalul instituției, au generat întârzieri în furnizarea tuturor informațiilor către reclamanta „Fundația Freies Europa Weltanschauung", așa cum au explicat și în răspunsul nr. 16399/27.09.2024. Reclamanta consideră că refuzul pârâtei încalcă obligațiile legale privind transparența și accesul la informațiile de interes public. Pentru motivele arătate mai sus, au solicitat admiterea recursului. În drept, au invocat prevederile Legii nr. 544/2001 și celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul recursului. Intimata Fundația Freies Europa Weltanschauung, prin întâmpinare, a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cale de atac. În ce privește excepția nulității recursului, intimata a arătat că recursul este o cale extraordinară de atac supusă unor reguli stricte, printre care și indicarea expresă a motivelor de nelegalitate încadrate în unul dintre punctele art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă. Conform an 489 alin. (1) Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. De asemenea, art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă, limitează motivele de recurs la 8 cazuri stricte de nelegalitate. 5 === PAGINA 6 === Or, din analiza cererii de recurs se constată că pârâta formulează nemulțumiri de fapt, susținând doar că i-ar fi dificil să pună la depoziție documentele din lipsă de personal. Recurenta nu identifică precis în ce mod hotărârea ar fi fost dată cu încălcarea efectivă a normelor de drept material, se rezumă argumentele la volumul mare al documentelor. Astfel, recursul nu conține o fundamentare legală clară, menită să demonstreze nelegalitatea hotărâri, ci doar mențiuni privind pretinse dificultăți. Acestea nu intră în sfera art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă - text care prevede motive de nelegalitate specifice. Față de aceste aspecte, a solicitat să se constate nulitatea recursului, în temeiul art.489 alin. (2) Cod procedură civilă coroborat cu art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că pârâta nu dovedește în niciun fel că ar fi efectuat un demers real, concret, pentru a respecta obligațiile legale de comunicare a informațiilor solicitate. Simpla susținere conform căreia ar avea un volum mare de documente și personal insuficient nu echivalează cu o imposibilitate reală sau cu un refuz justificat. Art.249 Cod procedură civilă stabilește regula generală conform căreia cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească. Recurenta nu a atașat dovezi, doar a menționat succint că s-ar fi confruntat cu dificultăți. Ori, atât timp cât nu există probe, pretenție sale privind imposibilitatea comunicării sunt nefondate. Există mecanisme în Legea nr. 544/2001 și Normele metodologice care să faciliteze comunicarea, inclusiv contracost Relevant este faptul că, potrivit an 9 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, autoritatea poate recupera costurile aferente serviciilor de copiere. În plus, normele metodologice permit prezentarea documentelor în format electronic. Prin urmare, legislația oferă autorității pârâte soluții pentru a gestiona solicitările - inclusiv atunci când documentația este voluminoasă fără a fi necesar un refuz sau o tergiversare pe motiv de lipsă de personal. De asemenea, conform OUG 41/2016 art. 21 alin. 1, „Se interzice instituțiilor publice, organelor de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unul serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții publice, organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică''. Curtea, analizând excepția nulității recursului, invocată de intimată, în conformitate cu prevederile art.248 C. proc. civ, reține următoarele: Potrivit art.486 alin.1 lit.d) C.proc.civ., pe lângă cerințele referitoare la datele recurentului și sentința atacată, cererea de recurs trebuie să cuprindă și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că vor fi depuse într-un memoriu separat. Sancțiunea nemotivării recursului este prevăzută de art.489 C.proc.civ., potrivit căruia recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin.3, unde se stabilește că în situația în care legea nu dispune altfel, motivele de casare de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Alineatul 2 din textul menționat prevede că aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art.488 C.proc.civ. 6 === PAGINA 7 === Curtea constată că prin recursul formulat, recurenții nu aduc nicio critică de nelegalitate hotărârii atacate, ci doar reiterează motivele de fapt și de drept cuprinse în întâmpinarea depusă în fața primei instanțe. Din interpretarea dispozițiilor legale enunțate anterior, Curtea reține că recurentul, fără să fie ținut neapărat de ordinea în care sunt prevăzute motivele de casare în art.488 C.proc.civ., va trebui să-și exprime criticile de nelegalitate față de hotărârea atacată în raport cu aceste motive, nefiind suficientă și nici necesară o relatare a faptelor procesului și a stării de fapt, deoarece recursul nu are caracter devolutiv și nu vizează situația de fapt. În speță, instanța de control judiciar constată că prin cererea de recurs, deși se susține că prima instanță a interpretat eronat dispozițiile legale prevăzute de Legea nr.544/2001, nu se indică în concret motivele de nelegalitate a sentinței recurate avute în vedere de recurenți, aceștia mărginindu-se să reitereze aspecte privind starea de fapt susținute la fond. Pe de altă parte, preluând susținerile din întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, (motivarea căii de atac fiind o copie fidelă a întâmpinării depuse la dosarul primei instanțe), fără a face referire în concret la nelegalitatea considerentelor sentinței recurate, recurentții eludează cerința motivării concrete a căii de atac a recursului în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (1)-(8) C.proc.civ. Or, simpla nemulțumire a unei părți cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond nu este suficientă pentru declararea unei căi de atac valide, în cazul căii de atac a recursului fiind necesar ca partea nemulțumită de hotărârea pronunțată de instanța de fond să expună critici de nelegalitate concrete, prin raportare efectivă la considerentele hotărârii recurate, iar respectivele critici de nelegalitate să poată fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele de casare prevăzute expres de lege. Întrucât recurenții nu și-au îndeplinit obligațiile impuse de lege și nu există motive de recurs de ordine publică, în temeiul art.489 C.proc.civ., pentru considerentele expuse, instanța de recurs va constata nul recursul declarat de recurenții-pârâți Consiliul Local al Comunei Feleacu și Comuna Feleacu prin Primar, împotriva Sentinței nr.414/CA din 20.11.2024 pronunțată de Tribunalul Satu Mare. Nu se vor acorda cheltuieli de judecată intimatei, acestea nefiind dovedite în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Constată nulitatea recursului declarat de recurenții-pârâți Consiliul Local al Comunei Feleacu și Comuna Feleacu prin Primar, cu sediul în Feleacu, str. Principală, nr.131, jud.Cluj, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Fundația Freies Europa Weltanschauung, cu sediul în Satu Mare, [anonimizat] jud. Satu Mare, împotriva Sentinței nr. 414/CA din 20.11.2024 pronunțată de Tribunalul Satu Mare. Fără cheltuieli de judecată în recurs. DEFINITIVĂ. Pronunțată azi, 5 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER, [anonimizat] [anonimizat] [anonimizat] [anonimizat] 7 === PAGINA 8 === [anonimizat] [anonimizat] [anonimizat] 2 comunicări: - recurenții-pârâți Consiliul Local al Comunei Feleacu și Comuna Feleacu prin Primar - Feleacu, str. Principală, nr. 131, jud. Cluj - intimata-reclamantă Fundația Freies Europa Weltanschauung - Satu Mare, [anonimizat] jud. Satu Mare (prin TDS) 8