EX. nr.2 ROMÂNIA Ministerul Public Serviciul Român de Informații Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Nr. EET din ZECE ZTTI Nr. 0022 22 din 22.06.2005 /449 [C€1/ 03.08. 197 APROB, Procurorul general al Directorul Parchetului lângă Înalta ormații PROTOCOL DE COOPERARE între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale În conformitate cu prevederile: -Constituției României, republicată; -Codului de procedură penală republicat, cu modificările și completările ulterioare; -Legii nr.51/1991 privind siguranța națională a României; -Legii nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, cu modificările și completările ulterioare; 1/8 SFRIEPSESRER -Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție; -Legii nr.143/2000 - privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri; -Legii nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare; -Legii nr.39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate; -Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare; -Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară; -Legii nr.508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, modificată și completată prin CUG nr. 7/2005; -Legii nr.535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului; -Hotărârii Guvernului nr.585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare; -Hotărârii CSAT nr.00140/2001 privind desemnarea Serviciului Român de Informații ca autoritate națională în materie antiteroristă; -Hotărârii CSAT nr.00234/2004 privind cooperarea între Serviciul Român de Informații și Ministerul Public pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul siguranței naționale; -Hotărârii CSAT nr.17/2005 privind combaterea corupției, fraudei și spălării banilor; Între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - denumit în continuare “Parchet” — și Serviciul Român de Informații - denumit în continuare “SRI” — se încheie prezentul Protocol de cooperare. Capitolul 1. Principiile și domeniile de cooperare Art. 1. —Cooperarea între Parchet și SRI se realizează cu respectarea următoarelor principii: a. Principiul statului de drept, care consacră supremația legii, egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii, respectarea drepturilor fundamentale ale omului și separația puterilor în stat; rPRIEFSEEREI— 2/8 —SPRICFSECREF b. Principiul responsabilității, care presupune ca autoritățile statului să răspundă pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, respectiv pentru modul de implementare și eficiența strategiilor de acțiune convenite, suportând consecințele pentru neîndeplinirea acestora, potrivit legii; c. Principiul prevenirii săvârșirii infracțiunilor, conform căruia identificarea anticipată și înlăturarea în timp util a unor fapte antisociale grave sunt prioritare și imperative; d. Principiul coerenței și continuității în cadrul cooperării, potrivit căruia părțile semnatare trebuie să conlucreze permanent și să asigure un cadru unitar și flexibil pentru realizarea obiectivelor ce trebuie îndeplinite; e. Principiul evaluării periodice a activităților prevăzute în prezentul Protocol, atât din punct de vedere al rezultatelor concrete cât și al managementului inter-instituțional, condiție de bază pentru asigurarea eficienței în realizarea obiectivelor comune. Art. 2. — Părțile cooperează, potrivit competențelor și atribuțiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informațiilor din domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor împotriva securității naționale, a actelor de terorism și a altor infracțiuni grave, precum corupția, criminalitatea organizată, macro-criminalitatea economică și criminalitatea informatică. Capitolul II. Obiectivele cooperării Art. 3. — Obiectivele cooperării sunt: a. valorificarea eficientă a capacităților specifice deținute de cele două instituții în scopul cunoașterii, prevenirii și contracarării vulnerabilităților și a factorilor de risc externi și interni la adresa securității naționale, care pot genera sau favoriza săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art.2; b. punerea la dispoziție — pe bază de reciprocitate - a informațiilor, datelor, documentelor și materialelor relevante și utile pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice părților, precum și asigurarea protecției acestora; c. corelarea activităților de identificare, culegere, obținere, valorificare, conservare și prelucrare analitică a informațiilor referitoare la infracțiunile prevăzute la art.2; d. constituirea de echipe operative comune care să acționeze în baza unor planuri de acțiune pentru documentarea preliminară începerii —SFRICPSECREP— 3/8 „—SFRICF-SECREF— urmăririi penale și pentru transformarea informațiilor în probe în cadrul procesului penal; e. acordarea cu titlu gratuit de către SRI, a asistenței în domeniul protecției informațiilor clasificate deținute și utilizate de Parchet, pentru prevenirea scurgerii de date și informații cu acest caracter, colectarea, transportul și distribuirea în țară a corespondenței Ministerului Public având caracter secret de stat și a corespondenței oficiale cu caracter secret de serviciu; f. elaborarea și derularea de către părți, în domeniile complementare, de strategii, acțiuni și programe, comune; g. acordarea de către experții SRI, în condițiile legii, a asistenței tehnice de specialitate procurorilor care efectuează urmărirea penală, pentru aplicarea prevederilor art. 91:-915 Cod procedură penală privind interceptările și înregistrările audio sau video, în conformitate cu autorizațiile emise în acest scop; h. acordarea de către experții SRI, în condițiile legii, a asistenței tehnice de specialitate procurorilor care pun concluzii în cauzele complexe aflate pe rolul instanțelor judecătorești, în cazurile în care prezentarea mijloacelor de probă impune cunoștințe tehnice specifice; i. crearea unor mecanisme informatice care să asigure comunicarea operativă, în situații deosebite, a datelor și informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor fiecărei părți; j. transmiterea reciprocă a rezultatelor analizelor asupra criminalității din domeniile specifice de competență, privind infracțiunile prevăzute la art.2; k. participarea la programe comune de formare, specializare, pregătire sau perfecționare profesională. Capitolul III. Responsabilitățile Parchetului Art. 4. — Verifică, prin procurorii anume desemnați, propunerile formulate de SRI și solicită, în scris, Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție eliberarea mandatelor de autorizare a efectuării unor activități, în scopul culegerii de informații. Art. 5. — Asigură, prin procurorii anume desemnați, valorificarea informațiilor, datelor, documentelor și materialelor, referitoare la inițierea/săvârșirea de infracțiuni, transmise de către SRI, obținute ca urmare a punerii în aplicare a mandatului, în măsura în care cunoașterea acestora este necesară pentru constituirea sau finalizarea unei cauze penale 4/8 —SPRIGPSECREP— și nu afectează derularea activităților specifice pentru contracararea amenințărilor la adresa securității naționale. Art. 6. — (1) Desfășoară activități de urmărire penală, potrivit competenței, în cazul infracțiunilor împotriva securității naționale, a actelor de terorism și a altor infracțiuni grave sesizate de SRI. (2) Comunică, în mod operativ, SRI, în toate cazurile, soluțiile adoptate de către procurori cu privire la sesizările primite. Art. 7. — Pune la dispoziția SRI, la cerere sau din oficiu, date și informații obținute din surse și evidențe proprii, care prin natura lor prezintă interes operativ pentru contracararea sau prevenirea unor amenințări la adresa securității naționale. Art. 8. — Asigură, prin compartimentul de specialitate, protecția informațiilor clasificate puse la dispoziție de SRI, împotriva pierderii, sustragerii, distrugerii ori divulgării sau accesului neautorizat. Documentele care conțin informații clasificate se introduc în dosarul cauzei doar cu acordul scris al SRI, în condițiile prevăzute de lege. Art. 9. — Asigură, la solicitarea SRI, consultanța de specialitate în domeniile complementare. Capitolul IV. Responsabilitățile SRI Art. 10. — Efectuează, în condițiile legii, la cererea Parchetului, activități specifice în vederea obținerii datelor și informațiilor privind pregătirea sau săvârșirea unor infracțiuni împotriva securității statului, acte de terorism sau alte activități ilicite grave comise de grupurile criminale organizate de natură a afecta securitatea națională a României. Art. 11. — Pune la dispoziția Parchetului, la cerere sau din oficiu, datele și informațiile obținute din derularea activităților operative de realizare a securității naționale, care prezintă relevanță și pot fi valorificate în cadrul procesului penal. Art. 12. — Pune la dispoziția Parchetului date, informații și documente, cu respectarea prevederilor legale referitoare la accesul la informații clasificate, care pot sprijini documentarea preliminară începerii urmăririi penale în cauzele aflate în lucru. Aceste informații 2SEPSREREE 5/8 —FRIEFSECREP- trebuie să cuprindă suficiente elemente de identificare pentru adoptarea unor măsuri specifice și pentru a putea fi valorificate în cadrul urmăririi penale. Art. 13. — Acordă sprijin, prin compartimentele specializate, pentru completarea informațiilor “din teren”, în cauzele cu grad mare de complexitate, aflate pe rolul Parchetului, scop în care desfășoară activități de investigații și supraveghere operativă, precum și alte activități necesare punerii în aplicare a prevederilor art. 91:-915 Cod procedură penală, care implică utilizarea mijloacelor tehnice de interceptare. Art. 14. — Comunică Parchetului, în termen rezonabil, motivele care împiedică sau produc o întârziere semnificativă în soluționarea cererii formulate de acesta, dacă apreciază că simplul fapt al accederii la informațiile solicitate aduce atingere unor interese esențiale în realizarea securității naționale. Art. 15. — Asigură, prin compartimentele specializate, intervenția antiteroristă/contrateroristă pirotehnică și controlul tehnic antiterorist la obiectivele și activitățile cu privire la care există indicii certe că sunt vizate de acte teroriste. Capitolul V. Reguli de cooperare Art. 16. — (1) Cooperarea se realizează cu respectarea strictă a atribuțiilor și competențelor părților, prevăzute de lege și de prezentul Protocol. (2) Activitățile prevăzute în prezentul Protocol se realizează numai la solicitarea scrisă a părților, cu aprobarea conducerilor celor două instituții. Art. 17. — Valorificarea informațiilor transmise între părți se face cu respectarea strictă a legii, a intereselor de realizare a securității naționale, a normelor privind protecția informațiilor clasificate, a surselor, mijloacelor, metodelor, tehnicii și echipamentului de lucru, precum și a principiilor de compartimentare și secretizare a activității de informații. Art. 18. — Schimbul de informații, date, documente și materiale se efectuează de procurori și ofițeri anume desemnați, cu aprobarea conducătorilor celor două instituții. În situații excepționale, pentru valorificarea unor oportunități operative, schimbul de informații se poate SF FRIOF-SECREF 6/8 “SPRIEPFSECREF face și la nivelul de execuție, cu încunoștințarea, de îndată, a conducătorilor celor două instituții. Art. 19. — Schimbul se realizează la sediul SRI sau în locuri anume stabilite de conducerile celor două instituții. Art. 20. — În cauze complexe, cooperarea efectivă se realizează pe baza unor planuri comune, aprobate de conducerile celor două instituții, cu precizarea sarcinilor ce revin fiecărei părți. Art. 21. — Cheltuielile impuse de efectuarea activităților de documentare preliminară începerii urmăririi penale vor fi stabilite de părți și incluse la soluționarea cauzei, în cheltuielile judiciare. Art. 22. — Pentru asigurarea accesului la datele și informațiile obținute în cadrul cooperării cu celelalte structuri din sistemul securității naționale, se va solicita acceptul părții furnizoare. Capitolul VI. Dispoziții finale Art. 23. — Conducerile celor două instituții pot conveni, în funcție de situația și dinamica stării infracționale și asupra altor domenii de cooperare, cu respectarea prevederilor prezentului Protocol. Art. 24. — Protocolul poate fi modificat cu acordul părților, prin acte adiționale, care vor face parte integrantă din acesta. Art. 25. — Părțile își pot adresa reciproc invitații în vederea participării la sesiuni științifice, simpozioane și seminarii organizate pe probleme de interes comun. Art. 26. — (1) În termen de 3o de zile de la intrarea în vigoare a dispozițiilor prezentului Protocol, reprezentanții anume desemnați de conducerile celor două instituții vor elabora metodologia concretă de lucru, pe domenii de acțiune. (2) În același termen, conducerile celor două instituții vor desemna reprezentanți cu atribuții concrete în îndeplinirea prevederile prezentului protocol, ale căror coordonate vor fi comunicate în scris. 7/8 —SFRICFSECREF Art. 27. — Prezentul Protocol de cooperare s-a încheiat în două exemplare, din care unul se păstrează la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și altul la Serviciul Român de Informații și intră în vigoare la trei zile de la data semnării. Art. 28. — La aceeași dată, prevederile Protocolului de cooperare înregistrat la SRI sub nr. 02313/12.05.2000, respectiv nr. 092/15.05.2000, la Parchetul General, își încetează aplicabilitatea. no //oo Je. 20/lex E9 .2005/ic4|0027/06.(2. 0 6) lex Pie] isa] 2/,S4T,/22.6. 18 [l-a IMIoo:333597/:33/27.06.2005/ / /afile/2ex. —RRIEPSECREE 8/8